Bucureștiul a găzduit Al Doilea Congres Național de Terapie Intervențională a Durerii, organizat de ARAI – Asociația Română de Algeziologie Intervențională și NORD NEXT | Educație. Experiență. Training.
Un eveniment medical de referință, care reunește unii dintre cei mai apreciați experți și leaderi la nivel internațional din domeniul medical, într-un cadru dedicat inovației și colaborării multidisciplinare în managementul durerii acute și cronice.
Speakeri din peste 16 țări, specialiști din multiple arii medicale – Anestezie-Terapie Intensivă, Neurochirurgie, Radiologie Intervențională, Ortopedie, Reumatologie, Ginecologie, Medicină Fizică și de Reabilitare, Neurologie, Stomatologie, Psihiatrie – împărtășesc cele mai noi perspective, studii, tehnologii și bune practici aplicabile direct în practica medicală.
Terapia durerii este un domeniu esențial în medicina modernă, cu un impact major asupra calității vieții pacienților. Suntem onorați să fim parte din această conversație valoroasă, prin participarea echipei medicale de la Spitalul Nord Pipera.









