Evenimentul, organizat de Asociația Română de Algeziologie Intervențională (ARAI), sub egida Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă (SRATI) și a Facultății de Medicină din cadrul Universității Titu Maiorescu, a reunit 40 dintre cei mai importanți specialiști din domeniul medical, de la nivel național, cât și internațional, pentru a discuta despre cele mai avansate tehnici și soluții în tratamentul durerii, una dintre cele mai mari provocări ale medicinei moderne.
Sub coordonarea științifică a Dr. Ovidiu Palea, congresul, precedat de un curs intensiv de ghidaj fluoroscopic și ecografic, a oferit platforma necesară pentru ca medicii și terapeuții să învețe despre cele mai recente inovații și să fie pregătiți cu cele mai bune soluții pentru pacienții lor.












